Dreptate

Dreptate

Justice


( 5.7 de la 144 utilizatori )

99 min 2017 HD

Urmăriți Dreptate Online Subtitrat in Romana. Este anul 1868, şi războiul s-a terminat deja de 3 ani. Abraham Lincoln a fost ales primul preşedinte al Statelor Unite nou formate şi a adoptat Proclamaţia de emancipare, însă nu toată lumea este de acord cu asta. În vest, o mină abandonată a devenit un depozit de armament militar al unui primar corupt, care vrea să proclame regiunea respectivă ca o nouă republică separată de Statele Unite, cu el în rol de preşedinte. Primarul are de partea sa o bandă de nelegiuiţi însetaţi de sânge, conduşi de Reb, un fost soldat în armata Confederaţiei, un tip cu nu foarte multă minte. Aceasta e scena în care îşi face apariţia McCord, un US Marshal, care soseşte în oraş la chemarea fratelui său, preotul Thomas McCord, dar ajunge doar pentru a afla că acesta a fot ucis în incendierea bisericii în care predica. Căutarea criminalului îl duce pe acesta într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu primarul şi clica sa, totul pentru o cauză mai mare şi pentru eliberarea oraşului de sub teroare.

Dreptate
Dreptate (2017)

Poate iti place si tie

  • 2025
    Flight Risk

    Flight Risk (2025)

    Flight Risk

    6.12025HD

    Un pilot transportă un ofițer care escortează un fugar către proces. Ajunși deasupra sălbaticei Alaska, tensiunile cresc, iar încrederea e pusă la încercare, pentru că nu toți cei de la bord sunt ceea ce pretind....

    Flight Risk
  • 2025
    Mickey 17

    Mickey 17 (2025)

    Mickey 17

    72025HD

    ...

    Mickey 17
  • 2025
    The Alto Knights

    The Alto Knights (2025)

    The Alto Knights

    72025HD

    ...

    The Alto Knights
  • 2025
    Samar

    Samar (2025)

    Samar

    7.32025HD

    ...

    Samar
  • 2024
    Flow

    Flow (2024)

    Flow

    8.32024HD

    Lumea pare să se apropie de sfârșit, plină de rămășițele prezenței umane. Pisica este un animal singuratic, dar casa sa este distrusă de un mare potop, așa că este nevoită să își găsească refugiu pe o barcă alături de alte animale. În ciuda diferențe...

    Flow
  • 2025
    Geanta neagră

    Geanta neagră (2025)

    Geanta neagră

    6.72025HD

    ...

    Geanta neagră
  • 2025
    Opus

    Opus (2025)

    Opus

    5.82025HD

    ...

    Opus
  • 2025
    Novocaine

    Novocaine (2025)

    Novocaine

    7.82025HD

    ...

    Novocaine